Universul metaforelor

Cu siguranta, pe cei mai multi dintre noi, orice carte citita de-a lungul timpului si care a beneficiat de aportul generos in metafore al autorului ne-a incintat prin bogatia de imagini, sunete si senzatii pe care le putea transmite, starile traite pe parcursul lecturii facandu-ne sa o incadram la cartile sufletului nostru.

Metaforele isi trag izvoarele din cele mai indepartate timpuri, as putea spune ca inca de la originile biblice, tocmai pentru a ne ajuta sa ne imbogatim nivelul de intelegere al universului in care ne integram. Cuvantul “metafora” il avem din limba greaca si inseamna “a purta dincolo”. Cu siguranta ca “dincolo” inseamna peste marginile hartilor noastre mentale actuale, dar si dincolo de mesajul direct ce se vrea transmis.

Fiecare dintre noi folosim zilnic metafore, atat in mod constient dar si inconstient. Exemplele pot fi nenumarate de genul “afara ploua de parca s-au rupt norii”, “iubirea ta imi lumineaza viata ca un far”, la fel cum si tu poti gasi exemple in limbajul tau propriu.

Metaforele au utilitati diverse, atat in NLP cat mai ales in psihoterapie si pot avea perspectiva statica sau dinamica. Din punct de vedere static sant utilizate pentru a imbogati limbajul propriu descriptiv si a transmite un mesaj, iar in varianta dinamica pentru a face rapport cu celalalt sau chiar in tehnici terapeutice pentru a schimba perceptii si reprezentari mentale interioare.

Dar metafora presupune si o anumita flexibilitate care-i permite a valorifica la maximum anumite stari, trairi sufletesti, sentimente, toate aducand in prim plan, experiente de viata cat si modificari de comportament si atitudine ale celui care o asculta, schimbarile putand atinge nivelurile neurologice la valori si convingeri.

La fel de important si interesant este faptul ca metaforele utilizeaza nivele diferite de accesare a constiintei. Daca accesam doar firul povestii incluse in metafora atunci de utilizeaza doar structura de suprafata a semnificatiei, folosind afirmatii de suprafata ale povestii. Daca utilizam, insa, cercetarea interioara in a gasi referintele cu propria harta si apar si intrebarile interioare referitoare la intimplarile din metafora inseamna ca s-a accesat structura de profunzime a semnificatiei. Acest proces poate avea loc si in afara constiintei noastre si doar raspunsurile sa ne parvina dupa o perioada de timp de la subconstient.

Din punct de vedere al limbajului folosit de fiecare dintre noi, acesta opereaza in totalitate intr-un mod metaforic si ca se ridica intotdeauna pe o pozitie meta fata de experienta inregistrata.

La final, iata si o mostra din nemarginirea metaforelor din jurul nostru:

Intr-o zi intr-un cocon de fluture a aparut o mica gaura. Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica. Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si numai era in stare de nimic altceva. Atunci omul a decis sa ajute fluturele. A luat un cutit si a deschis coconul.  Fluturele a iesit imediat, insa corpul fluturelui era slab si anemic, aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau. Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura. Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATA! Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata sa fim puternici.

Florin Cozma

Website: http://www.nlp-evolutiv.ro/

Fara comentariiLasa un comentariu

Scrie un comentariu